MONTAJ GRESIE

In cazul in care decizi sa te ocupi singur de manopera, este important sa respecti ordinea pasilor de montare a gresiei si sa te inarmezi cu rabdare, deoarece poate fi o treaba foarte migaloasa, mai ales pentru cineva neexperimentat.

Pregatirea substratului

Primul lucru pe care trebuie sa il faci este verificarea suprafetei care urmeaza sa fie placata. In cazul in care aceasta este neregulata si denivelata, va fi nevoie sa torni sapa autonivelanta pentru a obtine un strat suport perfect plan si rigid.

Praful sau mortarul rezultate in urma acestui proces se vor indeparta cu aspiratorul sau cu alte unelte, pentru ca este important ca suprafata sa fie foarte curata pentru pasii urmatori.
De asemenea, este recomandata tratarea prealabila a suprafetei cu un grund de baza sau cu o amorsa.

Distribuirea mesei cu un stergator de cauciuc

Amorsa va fi urmata de o masa de spaclu, distribuita cu ajutorul unui stergator de cauciuc flexibil. Astfel vei scapa de ultimele mici denivelari si fisuri si vei obtine o suprafata plana perfecta.

Planificarea montajului

Realizeaza o simulare inainte de a monta gresia, mai ales daca este vorba despre o tehnica mai complexa precum cea in diagonala.

Asaza placile pe podea, conform masuratorilor, folosind distantierii. In acest fel, iti dai seama cate placi vei folosi si cum trebuie sa le decupezi pe cele care vor fi montate in zone sensibile precum colturile sau baza chiuvetei.

Amestecarea adezivului

Adezivul pentru placi ceramice se amesteca la turatie mica cu mixerul special al bormasinii, pentru obtinerea unei mase omogene fara cusur.

Respecta indicatiile de pe ambalaj privind proportiile si tine cont de recomandarile specialistilor in ceea ce priveste alegerea adezivilor in functie de tipul de gresie folosit si de suportul pe care va fi montata aceasta. Adezivul se aplica cu o spatula dintata, in strat uniform de 4-6 mm grosime.

Lipirea placilor ceramice

Vei incepe sa lipesti placile in asa fel incat placile intregi sa ramana la vedere iar sub mobila straifurile.

Imediat dupa aplicarea adezivului pe pardoseala cu o spatula cu dinti apasa ferm prima placa si foloseste ciocanul de cauciuc pentru a o fixa si continua cu urmatoarele, in ce directie preferi, punand distantiere dupa aplicarea si fixarea fiecareia dintre ele.

Distantierele iti stabilesc latimea rosturilor, dar te ajuta si la montarea in in unghi drept a placilor ceramice. Foloseste din cand in cand nivela pentru a verifica pozitia placilor montate. La lipirea ultimelor placi, vei aplica mortarul direct pe spatele acestora, pentru a nu intinde adezivul. Placile decupate aferente zonelor sensibile vor fi aplicate la final.

Montarea plintelor

Plintele sau placile de soclu se monteaza in mod similar gresiei. Pentru confectionarea acestora, se pot decupa placi de gresie sau faianta de diferite marimi din aceeasi gama cromatica sau chiar identice cu cele aplicate pe podea.

Umplerea rosturilor dintre placi

Pentru umplerea rosturilor se foloseste chitul special pentru rosturi, bine amestecat si uniformizat. Acesta poate avea aceeasi nuanta sau o culoare contrastanta cu cea a gresiei, daca iti doresti un aspect vizual mai indraznet. Umplerea se face cu ajutorul unei raclete cauciucate, dupa care chitul este presat cu o bagheta din lemn. Netezirea chitului este foarte importanta pentru aspectul final al montajului, asa ca acorda-i atentia cuvenita.

Indepartarea resturilor de chit

Foloseste stergatorul din cauciuc pentru a elimina resturile grosiere de chit si buretele umed pentru a curata placile de gresie pe masura ce chituiesti. Este important ca indepartarea surplusului sa se faca pe masura ce se inainteaza cu umplerea rosturilor, deoarece ulterior acestea vor fi mai anevoios de eliminat.

Umplerea cu etansare de silicon a rosturilor perpendiculare de la colturile incaperilor

Chiar daca incaperea a fost hidroizolata, etansarea colturilor nu este optionala, mai ales daca vorbim despre bai. Foloseste un pistol de silicon pentru a sigila rosturile din colturi si lasa-l sa se usuce conform instructiunilor de pe ambalaj. Astfel vei impiedica aparitia igrasiei sau umflarea placilor de gresie in timp.

Umplerea cu etansare de silicon dintre plinta si placi

Plintele decorative pot imbunatati considerabil aspectul unei incaperi. In cazul placarilor cu gresie, acestea se pot face din acelasi material ceramic, prin decuparea si slefuirea placilor. Imbinarile dintre plinte si placi trebuie etansate cu silicon, pentru a impiedica infiltratiile de apa. Procedeul este acelasi ca in cazul etansarii rosturilor perpendiculare de la colturile incaperilor. De regula, se foloseste un silicon transparent, care sa nu afecteze designul montajului

Firma de faiantari si zugravi,executa lucrari in Bucuresti si orasele apropiate.

Executam lucrari interioare si exterioare de la placari cu polistiren, tencuiel, gleturi, rigips, zugraveli cu lavabila, tencuieli decorative etc.

Pentru contact sunati la 0736719892 / 0730515520 / mail- robuilding@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *